Vara a trecut! Criza persista insa! Am lipsit mult… Am inceput sa scriu tot mai rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Munca si activitatile de zi cu zi m-au rapit de langa voi si m-au indepartat de munte!
Mi-e parca teama ca nu voi mai fi in stare sa va transmit bucuria pe care o simt in fiecare calatorie, ca imi va fi mai greu sa va descriu varful muntelui care cauta caldura soarelui si strapunge ceata deasa care il inconjoara pentru a-si ‘fura’ energia.
Nu imi mai permit sa ma plimb cum o faceam pana acum. Criza m-a afectat si pe mine. Termenele limita, ‘to do list-urile’ ne dicteaza viata. Dar oameni suntem cu totii si dupa atata munca ne rapim fiecare cate ‘un mic concediu’…
Asa se face ca intr-unul din week-end-urile trecute am reusit o evadare ca-n vremurile bune. Dupa cum probabil stiti deja, voi cei care ne cititi de ceva vreme, mie personal imi place foarte mult Romania. Imi plac muntii nostri si mai ales colturile acelea linistite in care nu ajunge orice pantofar, in care nu vezi zeci de gunoaie aruncate in locuri in care ar trebui sa nu existe altceva in afara de verdele intens al naturii sau cristalinul apei curgatoare. Imi plac locurile in care singurele sunete care iti incanta urechea sunt cel al vantului care se joaca printre frunzele copacilor si cel al pasarelelor care simt ca le-ai invadat spatiul si par ca te cearta.
De ceva timp aveam in plan sa descopar de aproape Transalpina. Poate unii dintre voi stiti unde se afla. Pentru cei care inca nu au auzit de ea va spun eu acum: pe harta figureaza ca drumul national 67C desi eu as spune ca este mai degraba un drum peste Parang care face legatura intre Sebes si Ranca, prin Obarsia Lotrului. In momentul de fata este in curs de amenajare. Am inteles ca au fost acordate niste fonduri pentru asfaltarea lui, mai precis proiectul de reabilitare a DN67 C Bengesti- Sebes. Asfaltarea Transalpinei va necesita investitii de peste 385 milioane euro. Lucrarile au fost demarate in prima parte a anului 2009 de catre firma Romstrade si teoretic ar trebui sa se incheie in circa 2 ani. Pe de-o parte mi-as dori sa vedem drumul asfaltat, pe de alta ma gandesc ca e foarte probabil ca lucrarile sa nu fie duse la capat. Si poate ar fi mai bine asa… M-as bucura sa avem o Transalpina asfaltata si acesibila iubitorilor de munte, dar in acelasi timp aceasta perspectiva ma intristeaza!
De unde acest conflict interior si aceasta contradictie de sentimente si asteptari? E simplu: odata asfaltata Transalpina, toti ‘pantofarii’ vor reusi foarte usor sa ajunga in zona respectiva si astfel odata cu asfaltul vor aparea si tonele de gunoaie, fie ele ‘la propriu’ ori ‘la figurat’.
Destul cu filosofia si sa trecem insa la drum:
Traseul nostru porneste si de data aceasta din Bucuresti. Aveti mai multe variante sa ajungeti pe Transalpina. Puteti merge pe Pitesti, Ramnicu Valcea, iar undeva aproape de Targu Jiu trebuie sa faceti dreapta spre Novaci, Ranca, sau puteti alege ruta ocolitoare pe care am ales-o eu: Bucuresti, Brasov, Sibiu, Sebes, iar in Sebes faceti stanga spre Sugag, Obarsia Lotrului. Depinde de voi ce vrei sa vedeti. Noi am pornit la drum cu 3 masini Dacia si un Daewoo Espero. Nu ar fi rau sa plecati cu masini de teren daca vreti sa nu riscati prea mult si daca sunteti hotarati sa treceti Transalpina! Si nu sariti pe mine – puteti inchiria una – nu e musai sa va permiteti sa cumparati un 4×4 veritabil!
Prima oprire am facut-o peste noapte in zona Sugag. De acolo in sus, se lucreaza la drum. Daca va decideti sa mergeti cu cortul, imi permit sa va dau un sfat: aveti grija unde il amplasati pentru ca muntele este si pe aici ‘casa ursilor’ si s-ar putea sa aveti “norocul” ca Mos Martin sa va faca o vizita. Si aveti mare grija ce faceti cu alimentele sau resturile de ‘gratar’. Lasate la indemana salbaticiunilor acestea va vor garanta o intalnire fata in fata… Imaginati-va ca eram singura care nu dormea pe la 6 dimineata. Asteptam sa se trezeasca lumea, cand am auzit niste pasi pe langa cort, apoi ‘ceva’ rontaind oasele ramase de la gratarul nostru. Nu stiam ce sa fac. Sa ma uit sa vad ce este sau mai bine sa astept? Mi-am trezit colegul de cort si ingroziti, ne indemnam unul pe celalalt sa ne uitam ‘cine’ ne da tarcoale. In cele din urma am aruncat o privire afara: era un animal mare si negru! Dupa cateva secunde de panica am inteles: nu era ursul, era un caine. Din fericire pe noi ne-a vizitat doar un ‘prieten al omului’, insa a fost suficient ca sa tragem o sperietura zdravana. Si nu se stie daca voi veti avea tot atat noroc cat am avut noi…
Va spuneam sa aveti grija ce faceti cu alimentele sau cu resturile de mancare peste noapte! Insa si mai important ar fi sa nu uitati sa va luati mancare, pentru ca pe acolo pe sus nu prea mai aveti de unde sa cumparati…
Sa revenim la experienta noastra: ploua destul de rau, insa nimic nu ne putea opri sa profitam de peisajul care ni se dezvaluia la fiecare curba: baraje, paduri intinse, vai adanci, toate par sa te astepte cu bratele deschise. Acolo gasesti doar verdele padurilor si albastrul lacurilor si al cerului. Cand am ajuns la Obarsia Lotrului ploaia s-a intetit si ne era si foarte foame. Nu era cazul sa punem corturile, asa ca ne-am decis sa oprim la restaurantul ce ne iesise in cale ca prin minune. O minune nu tine insa prea mult: pe langa restaurantul acesta vechi care s-a dovedit ca mirosea cam ciudat mai exista un camping cu casute de lemn si o pensiune care arata binisor, dar la care nu se gasesc locuri decat cu rezervare.
Ne-am facut curaj, am intrat in restaurant si ne-am comandat ceva de mancare: in meniu poti gasi ciorbite, carnati, mici, cartofi prajiti si ce a mai pregatit bucatarul in ziua sau saptamana cu pricina. Am ras mai bine de jumatate de ora dupa ce am inceput sa gustam mancarea. Pe sistemul ca e mai bine sa fie bine decat sa fie rau si mai bine faci haz de necaz decat sa te enervezi degeaba! Ciorba de perisoare pe care am mancat-o eu ar fi fost buna daca nu avea perisoare! 
Carnea parea macar ‘putin expirata’ daca nu cumva aveau dreptate prietenii mei si era ‘de la porcul de la Craciunul trecut, iar intre timp a fost tinuta la soare’.
Dupa cum spuneam minunile nu tin prea mult iar ghinioanele vin unul dupa altul. Plecati cu Daciile stramosesti la drum, pentru cunoscatori era poate de asteptat sa nu putem continua drumul pe Transalpina neasfaltata! Drumul este destul de periculos chiar pentru off-road-istii cu experienta. Desi eram entuziasti si plecasem la drum cu ganduri mari si un dram de inconstienta, nu am reusit sa ne continuam traseul de acolo in sus. Drumul nu este tocmai potrivit pentru masini de oras, iar ploaia ne-a ajutat sa luam decizia de a ne intoarce. Am ratat astfel cea mai frumoasa parte a traseului, de unde incepea peisajul alpin. Am ratat sansa de a atinge zona de unde am fi putut sa o luam la picior pe creasta muntelui si sa ne admiram umbrele uriase pe care le lasam in urma la apusul soarelui. Am ratat sentimentul acelei salbaticii de un calm aparte. Am pierdut sansa de a vedea caprele negre care se simt stapane ale tinutului in varful stancilor, unde doar alpinistii profesionisti pot ajunge. Am pierdut clipele de liniste pe care le ai cand ajungi in varful muntelui, privesti catre intinderea vailor si te crezi un adevarat zmeu. Am pierdut ‘clipa mea’, insa data viitoare voi avea grija sa nu se repete povestea. Am invatat din greseli si vom fi mai bine pregatiti pentru un astfel de traseu. Ceea ce va dorim si voua!
Asadar am facut stanga la Obarsia Lotrului catre Brezoi, Valea Oltului si ne-am intors la Sibiu. Nu puteam sa ne intoarcem acasa, inca mai avem cateva zile libere asa ca am profitat si am pornit spre Lacul Rosu si apoi spre Cheile Bicazului. O zona care m-a fascinat cu vreo 14 ani in urma. Nu va imaginati ca acum sunt atat de batrana… nicidecum! Doar ca am ajuns acolo pentru prima data in clasa a doua si de atunci mi-a ramas in minte maretia stancilor care strajuiesc soseaua. Raul Bicaz isi croieste drum printre munti si stanci si se ia la intrecere cu soseaua cand pe stanga, cand pe dreapta ei. Aerul este curat si muntele e munte, cu toate ca zona nu este lipsita de turisti.
Zona Praid – Gheorgheni – Bicaz – Piatra Neamt are frumusetea ei. Aici pare ca natura s-a revoltat putin si nu i-a permis omului sa o strice, creandu-si un scut de aparare. Iar scutul acesta este tocmai frumusetea care te lasa cu gura cascata. Am oprit la Lacul Rosu pentru a ne odihni. Pentru cei care nu au ajuns inca pe acolo, recomand locul pentru odihna. Nu cred ca este ceva mai relaxant ca o plimbare cu barca pe lac, acolo in inima muntilor. Sa auzi doar ratustele care te cearta ca le deranjezi cu vaslele, sa vezi doar apa din jurul tau si muntii acoperiti de copaci care stajuiesc lacul, asta cred ca se poate numi definitia calmului. Totul se opreste in loc, timpul nu mai are aceleasi dimensiuni. Nu te mai grabesti si parca nici nu iti mai vine sa pleci mai departe, sa iti vezi de drum. Despre traseele care se pot face in muntii din zona am scris intr-un articol trecut si tot in unul dintre articolele trecute am scris mai multe despre aceasta zona: Cheile Bicazului – Lacul Rosu.
La intoarcere ne-am oprit la Mausoleul de la Marasesti – un monument dedicat eroilor Primului Razboi Mondial. Acesta a fost ridicat pe locul in care, in vara anului 1917, s-au desfasurat luptele de la Marasesti, soldate cu victoria trupelor romane. Actualmente mausoleul adaposteste 5073 de soldati si ofiteri in 154 de cripte individuale si 9 cripte comune de pe 18 culoare. A fost inaugurat in mod oficial pe 18 septembrie 1938 si este cu siguranta un loc pe care ati vrea sa il vizitati pentru a comemora eroii care si-au dat viata pentru patrie…
Acum probabil ca va intrebati de unde vine titlul pe care l-am ales. Ei bine povestea lui este urmatoarea. Din Buzau ne-am despartit, unii au plecat spre Bisoca (am sa va vorbesc in alta zi despre aceasta zona care pare din alta lume), iar o parte ne-am intors cu trenul in Bucuresti. Aproape de Bucuresti, un coleg de compartiment, pe care nu il cunosteam, vorbea la telefon. Printre cuvintele care mi-au atras atentia in conversatia sa, desi nu trageam cu urechea, a fost si expresia din titlu “vin de unde si-a rupt foamea gatul”. Dupa ce a terminat conversatia nu am putut sa ma abtin si l-am intrebat de la ce vine expresia asta atat de plastica si metaforico-simbolica… Raspunsul a fost simplu : “asa zice unchiul meu cand se refera la Moldova, mai ales de cand a inceput criza” … asadar si eu ma intorceam tot ‘de unde si-a rupt foamea gatul’… dupa o urcare semi-esuata pe Transalpina (unde isi poate rupe gatul atat foamea cat si orice inconstient care se avanta neechipat pe cel mai inalt si inca salbatic drum din Romania) si dupa un traseu improvizat dar superb prin… Muntii nostri…
Pana la viitorul articol nu uitati sa va bucurati de ce aveti in jurul vostru, sa ocrotiti natura, si sa uitati de criza si de foame, bucurandu-va de prieteni si de tot ce vi se ofera frumos in jurul vostru!
Bianca Casaru
PS:
Comunitatea KLEVER
Am cautat sa dam nastere unui Grup in care sa ne putem intalni, cunoaste si organiza, virtual!
Iubitori de munte, cititori de Klever Lifstyle, clienti, colegi, parteneri, prieteni… Klever Succesful People…
Asadar fie ca aveti intrebari, idei, sugestii, reclamatii, fie ca veniti cu un feed-back, o parere personala, un review sau cu o propunere concreta de excursie sau ‘raid’ organizat intre noi si cu de-ai nostri… aici e locul nostru de intalnire: http://www.facebook.com/groups.php?ref=sb#/group.php?gid=117018086414
Si pentru a intra in randul lumii, am lansat si FAN PAGE-ul KLEVER: http://www.facebook.com/home.php?#/pages/Bucharest-Romania/KleverTravel/121174247740?ref=ts
Urmatoarea noastra intalnire face to face, la o bere (sau un suc) e programata Vineri 11 Septembrie! Detalii aici: http://www.facebook.com/groups.php?ref=sb#/event.php?eid=112948514849
Michael a fost considerat un ciudat din pricina interventiilor chirurgicale, in momentul iesirii pe balcon cu copilul in maini, din cauza izolarii sale in proprietatea Neverland si multe altele. Era mereu un copil, creandu-si un univers asemanator celui in care locuia Peter Pan, in povesti. Unele publicatii spun chiar ca artistul spera sa traiasca 150 de ani, dormind in dispozitive hiperbarice, cu oxigenoterapie. Radaronline are si o poza, 
Cei care au zis cate ceva